Pachetului energie curată pentru toți europenii

În data de 15 ianuarie 2018, membrii Parlamentului European au dezbatut în prima sesiune plenară de la Strasbourg, noile amendamente la prevederile Pachetului energie curată pentru toți europenii.

Uniunea Energetică este una dintre cele zece priorități ale Comisiei Europene condusă de Jean-Claude Junker,  având ca obiectiv principal modernizarea economiei Uniunii Europene în concordanță cu alte inițiative precum Piața unică digitală, Uniunea piețelor de capital si Planul de investiții pentru europa. 

În ceea ce privește inițiativele europene în domeniul energiei, putem spune că țintele stabilite de UE au fost duse cu success la bun sfârșit. Astfel, în octombrie 2014Consiliul European a stabilit pentru 2030 un obiectiv  ambițios la nivelul întregii economii, și anume reducerea cu cel puțin 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030. În 2015, Comisia a prezentat o propunere de reformă a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), pentru a garanta că sectorul energetic și industriile energointensive vor respecta obiectivul de reducere a emisiilor.

În noiembrie 2016, Comisia Europeană a prezentat un nou set de inițiative privind tranziția către o energie curată. Pachetul, intitulat Energie curată pentru toți europenii conține 8 propunerile legislative și acoperă subiecte ca eficiența energetică, energia regenerabilă, proiectarea pieței de energie electrică, securitatea aprovizionării cu energie electrică și normele de guvernanță pentru Uniunea Energetică. Acesta conține și elemente despre combaterea schimbărilor climatice și reducerea dependenței UE de importurile de combustibili fosili. În cadrul acestui pachet, se urmărește îndeplinirea următoarelor obiective:

  1. UE să acorde un rol primordial eficienței energetice;
  2. UE să devină lider mondial în domeniul energiei din surse regenerabile;
  3. UE să le ofere consumatorilor o soluție echitabilă.

Detalii

Mesajul va fi închis după 20 s
Loading Ajax